SEMIMARATON 21K
31 mai 2025
Înscrie-te aici la cursa SEMIMARATON 21k
Descrierea traseului
– 21km, 1100m diferență de nivel –
Vei lua startul din Piața Sfatului din apropierea Muzeului de Istorie. Înaintezi pe lângă Biserica Neagră, traversezi strada Nicolae Bălcescu către Poarta Schei. Odată trecut de aceasta, faci stânga pe lângă arena Liceului Sportiv. Apoi continui în urcare până pe aleea de sub Tâmpa (Tiberiu Brediceanu).
De pe aleea Tiberiu Brediceanu urci pe Drumul Serpentinelor, către coama Tâmpei, pe marcaj ▲ triunghi roșu. Din Vârful Tâmpa (960m) cobori în Șaua Tâmpei și continui pe ▲ triunghi galben, până te întâlnești cu ▲ triunghi albastru. Urmezi drumul forestier către dreapta, în ușoară urcare. Acesta se transformă apoi într-o potecă ce intersectează culmea Crucurului. Din această intersecție de trasee mergi către dreapta pe poteca marcată cu ❚ bandă albastră, până in Poiana Stechil.
Traversezi poiana spre stânga pe marcaj ✚ cruce albastră până în postul de hidratare Fântânița Dreptății. Continui traseul prin spatele grădinilor, pe poteca paralela cu aleea Tiberiu Brediceanu, pe deasupra acesteia, până ajungi la Treptele lui Gabony. Urci treptele săpate in stâncă, pe marcaj ▲ triunghi galben, dupa care traversezi culmea muntelui Tâmpa și cobori în Șaua Tâmpei.
De aici cobori pe drumul forestier până la promenada ce înconjoară muntele Tâmpa. Parcurge-o până când ajungi din nou, în aleea Tiberiu Brediceanu. De aici te îndrepți spre Piața Sfatului și Finish, în sens invers, pe traseul de la start.
Ne găsiți și pe Munții Noștri.
Informații utile
SEMIMARATON 21k
- Traseu 21 km
- Altitudine maximă 1067m
- Dificultate - mediu
- Maxim 750 locuri
- Suport în limba engleză
Puncte
Hidratare - Alimentare
km 5 – Șaua Tâmpei
km 9 – La Băncuță
km 12 – Fântânița Dreptății
km 15 – Treptele lui Gabony
km 17 – Șaua Tâmpei
km 21 – Finish