Despre Brașov Marathon
Brașov Marathon este unul dintre cele mai mari evenimente de alergare montană din România, reunind anual mii de alergători, din țară și de peste hotare.
Traseele sale, Cros, Semimaraton, Maraton și Ultramaraton, explorează masivele Tâmpa, Postăvaru și Piatra Mare, precum și cele mai frumoase zone istorice și naturale din jurul Brașovului.
Descoperă cursele!
Alergare în inima Carpaților
Brașov Marathon te invită să descoperi magia alergării montane în inima Carpaților. Traseele sale urcă pe vârful Tâmpa, Postăvaru, Bunloc și Piatra Mare, străbătând păduri dese și poieni alpine. Fiecare kilometru îți oferă priveliști impresionante asupra Brașovului și a împrejurimilor, transformând alergarea într-o experiență unică, care combină sportul cu frumusețea naturii.
O incursiune în istoria Brașovului
Traseul parcurge o serie de locuri emblematice ale Brașovului. Evenimentul începe în Piața Sfatului, chiar din inima orașului, continuă pe lângă Biserica Neagră, trece pe lângă Bastionul Țesătorilor și urcă pe Drumul serpentinelor spre vârful Tâmpa, oferind o incursiune în farmecul istoric al centrului vechi, combinat cu peisajele montane.
Parte din Circuitul Carpaților
Brașov Marathon face parte din Circuitul Carpaților, oferind alergătorilor punctaj ITRA și UTMB. Astfel, participanții pot acumula puncte valoroase pentru calificarea la competiții internaționale de alergare montană, în timp ce se bucură de frumusețea peisajelor montane din jurul Brașovului.
Înscrie-te acum la Brașov Marathon 2026!